Colectia Ligia si Pompiliu Macovei

Presupun ca nu ati auzit pana acum de Ligia si Pompiliu Macovei sau de micul muzeu din preajma parcului Carol ce le poarta numele. Pompiliu Macovei a ocupat diverse functii in diplomatie, avand astfel ocazia de a calatori in lumea intreaga. Cuplul avea un ochi format pentru arta, in toate formele ei, iar privilegiul de a calatori a reprezentat de asemenea oportunitatea de a aduna diverse piese de arta. De la tablouri romanesti de mare valoare, la vopsele rare chinezesti, la ceramice decorative, straie populare si chiar si un mobilier aparte.

Colectia a fost donata statului roman in anul 1992 si totusi a fost oficial deschisa in urma cu doar cativa ani. Pana recent domnul Macovei se afla inca in viata si s-a ocupat personal de pregatirea casei si a colectiei de arta pe care a donat-o, pentru ca stia ca daca nu reuseste el sa o puna in picioare, dupa moartea sa nu s-ar mai face nimic. Din fericire a reusit ceea ce si-a propus si astazi avem o colectie superba pentru orice iubitor de arta in toate formele ei.

Ceva aparte este ghidajul de la acest muzeu. Doamna de acolo a avut onoarea de a-l cunoaste pe Domnul Macovei si de a ii asculta povestile si descrierile despre toate obiectele din casa. Aceste povesti au ajuns si la urechile mele prin intermediul ghidului, facand astfel vizita aici mult mai incredibila.

Prin fotografiile de mai jos, sper sa reusesc sa va arat o frantura din frumusetea acestei colectii 🙂

English:

I presume you know not whom Ligia and Pompiliu Macovei are, or that there is a little museum in the vicinity of Carol Park that bears their name. Pompiliu Macovei held different diplomatic functions in his lifetime, thus having the occasion to travel quite a lot. Alongside his wife, the couple had an eye for art in all it’s forms, and the occasion to travel was also an ocassion to procure different art pieaces from around the world. From valuable Romanian paintings, to rare Chinese inks, to decorative ceramics, traditional clothes and even same amazing furniture.

The collection was donated in 1992, and yet it was official open only a few years ago. Until recently Mr. Macovei was also alive and he was the one who prepared the house and the collection to build this museum. He knew that if the museum was not open by the end of his life, nobody will carry on his work. Luckily he managed to fulfill his dream and today we have a superb collection for art lovers in all it’s forms.

Something special was the guide at this museum. The lady who works there had the honor of knowing Mr. Macovei and of listening to his stories and descriptions concerning the objects in his house. These stories reached my ears as well through the guide, thus making the visit here more incredible.

With the photos below i hope to offer you a small glimpse into the beauty of this collection 🙂

Anunțuri

One response to this post.

  1. Hermoso realmente, gracias por compartirlo.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: